Meniu tradițional elvețian și friptură pe piatră încinsă cu Rösti de cartofi

09 Decembrie 2018, 11:00

Meniu tradițional elvețian


Salată

INGREDIENTE:

Mix de salată

Roșii

Muguri de pin

Pătrunjel

Sirop de piersici

Piersici

Muștar

Zahăr

Oțet

Ulei de măsline

Ierburi de Provence

 

MOD DE PREPARARE:

Pentru vinegretă se realizează un amestec din ierburi de Provence, muștar, zahăr, oțet, ulei de măsline și sirop de piersici.

În continuare, vinegreta este turnată peste mixul de salată, se amestecă totul, apoi se adaugă pe rând: piersici, roșii, muguri de pin prăjiți, ulei de măsline și pătrunjel.

 



Fondue de brânză

INGREDIENTE:

Usturoi

Vin alb sec

Emmentaler

Gruyère 

Appenzeller

Amidon

Rachiu de cireșe

Pâine

Nucșoară

Piper

 

MOD DE PREPARARE:

Pentru început, brânzeturile sunt rase, apoi sunt amestecate și asezonate cu sare și piper. În continuare, se unge un vas cu usturoi, apoi se adaugă cățeii de usturoi și vinul alb. După fierberea vinului, se adaugă amestecul de brânzeturi și se lasă să se topească, după care se adaugă amidonul stins cu rachiul de cireșe. Pentru un plus de aromă, Fondue-ul este aromatizat cu nucșoară și piper. 

La final, acesta este servit cu bucăți de pâine vechi de peste două zile.

 

Friptură pe piatră încinsă cu Rösti de cartofi

INGREDIENTE:

Piept de pui

Mușchiuleț de vită

Mix de condimente pentru grătar

Cartofi

Ulei de măsline

Ceapă

Pudră de curry

Vin alb

Susan prăjit

Iaurt

Maioneză

Banană

Lămâie

Ceapă

Roșii

Scorțișoară

Zahăr

Ketchup

Unt

Sare

Piper

 

MOD DE PREPARARE:

Pentru început, mușchiulețul de vită și pieptul de pui sunt asezonate cu mix-ul de condimente pentru grătar, apoi brezate în tigaie, după care sunt gătite pe piatră încinsă.

Pentru Rösti, cartofii sunt fierți în apă cu sare și lăsați să se răcească timp de 24 de ore. După ce s-au răcit, sunt dați pe răzătoare, asezonați cu sare și piper, apoi sunt rumeniți într-o tigaie unsă cu unt. Pentru plus de culoare și aromă, din când în când în jurul cartofilor se mai adaugă unt și se îndeasă cu lingura pentru a le conferi o formă ușor rotunjită.  

Pentru sosul de curry, într-o tigaie cu ulei de măsline se călește ceapa, apoi se adaugă pudră de curry, vin alb, susan prăjit, iaurt, maioneză și o banană pisată și amestecată cu zeamă de lămâie, sare și piper.

Pentru sosul Barbecue, într-o tigaie cu ulei de măsline se călește mai întâi ceapa, apoi se adaugă, pe rând, roșii decojite, scorțișoară, zahăr, ketchup și se lasă să scadă.

 Poftă bună!

Vezi episoade in intregime pe